Aliat al tuturor teroriştilor, Putin face apel – ca să vedeţi şi să nu vă vină să credeţi! – la încetarea uciderii civililor în Gaza. N-o făcuse şi la 7 octombrie, când victimele erau cetăţeni paşnici, civili israelieni. De altfel, la scurtă vreme după pogromul din 7 octombrie, şefi ai mişcării teroriste l-au vizitat la Kremlin, poate ca să-l asigure că şi-au făcut datoria de a ucide evrei. Şi să mai zici că nu e vorba de un nou nazism!

O carte apărută în 2014 la editura Grasset (Paris) se intitulează Le fascisme islamique. Autorul se numeşte Hamed Abdel-Samad şi a scris-o în germană, apariţia pariziană fiind o traducere. Poate că din cauza limbii în care a scris-o şi din cauză că trăieşte, totuşi, în Germania, autorul n-a folosit cuvântul mai potrivit, punând fascism în loc de nazism. Nu de alta, dar obiectivul islamiştilor antisemiţi e cam acelaşi mai degrabă cu cel al naziştilor, decât cu cel al fasciştilor italieni. Subintitulată „O analiză”, cartea egipteanului Hamed Abdel-Samad încearcă o privire obiectivă asupra islamismului, afirmând explicit că ea nu este împotriva musulmanilor în general. Desigur, această carte e scrisă mulţi ani înainte de pogromul din 7 octombrie 2023, astfel încât acesta nu intră în vederile sale. „Iranul este prima ţară musulmană care a impus fascismul islamic modern ca doctrină de Stat“, afirmă în cunoştinţă de cauză autorul cărţii, de altfel fiind, şi el, ca şi Salman Rushdie, obiectul unei fatwa.

Nu voi face o recenzie, am amintit analiza lui Hamed Abdel-Samad doar pentru a sublinia ceea ce, pentru orice om rezonabil, e vizibil cu ochiul liber. Ce e ciudat, apropo de ceea ce se vede cu ochiul liber, este că, în zilele noastre, ciuruite de cenzura corectitudinii politice, ochiul care vede nu mai pare a fi chiar atât de liber. Pentru că, de pildă, după pogromul din 7 octombrie curent, o mare parte a mediei din ţările democrate a părut a închide ochii la acest atac mârşav, îndreptat împotriva unor oameni fără apărare, a căror vină este că sunt israelieni, deci evrei (nu seamănă asta, oare, cu ideile naziste?), aplecându-se tot mai insistent asupra victimelor palestiniene ale răspunsurilor israeliene. Deşi ţările lumii democrate califică Hamas-ul ca grupare teroristă, BBC-ul, aflăm, nu-i scoate pe terorişti din militanţi, obţinând astfel un efect semantic acceptabil şi micşorându-le, tacit, vina. De altfel, de mult timp, ţările democrate, din Europa şi SUA, plus celelalte, câte mai sunt prin alte părţi ale globului, califică, puţin cam grăbit, drept islamofobie orice încercare de a explica mobilurile şi comportamentul terorist al pretinşilor apărători ai palestinienilor.

Ştim astăzi că, imediat după atacul laş asupra Turnurilor Gemene de la New York (11 septembrie 2001), în foarte multe comunităţi musulmane, nu neapărat islamiste, a fost sărbătoare şi aceasta s-a manifestat fără ruşine, în văzul celor care le găzduiau şi le susţineau cu ajutoare substanţiale. Dar pas de spune asta în SUA ori chiar în UE, că imediat eşti calificat de rasist, islamofob şi câte altele. Tot din această direcţie de fake-ificare vine şi celebra teorie woke, asupra vinovăţiei exclusive a albilor în ceea ce priveşte sclavia. Poţi să le spui cât vrei că, mulţi ani după ce Anglia interzisese sclavia, iar navele sale patrulau în jurul Africii, tocmai pentru a-i împiedica pe negustorii de sclavi, unii dintre ei, dacă nu toţi, fiind de aceleaşi etnii cu cei pe care-i vindeau, să-şi continue infamul negoţ, în partea cealaltă a Africii, în zona arabă, pieţele de sclavi au prosperat mult timp după ce în lumea care se pretindea civilizată şi chiar devenea, sclavia fusese nu doar abolită, ci chiar interzisă. Pentru corecţii woke, albii sunt vinovaţi de toate relele, în frunte cu sclavia, pe care, oricum, nu ei au inventat-o, din moment ce chiar Cervantes (1547-1616) a tras vreo cinci ani la galerele unor stăpâni de sclavi musulmani.

Ceea ce te poate nu scandaliza, ci de-a dreptul sidera este felul în care înaltele personaje din structura Hamas afirmă a nu fi atacat şi ucis civili israelieni la 7 octombrie, în ciuda celor ce pot fi văzute, căci azi nu mai suntem în 1943-‘45, azi se filmează, sau că sub marele spital din Gaza nu sunt tunele înţesate de armament şi pline ochi de şefi terorişti, când există dovezi clare că acestea sunt nişte minciuni sfruntate. Dar mă întorc şi vă reamintesc: în timpul acestui nou război (să-i zicem aşa) o delegaţie a Hamas a vizitat Kremlinul şi, fireşte, pe Putin. Încet-încet sau, dimpotrivă, destul de rapid, se constituie o axă a răului, cu un capăt la Moscova şi alte capete, că e un fel de hidră mai degrabă decât o axă, la Teheran, în Siria şi, de ce nu?, mai spre est, unde China comunistă face pe pacifista, dar persistă în ideea de a invada Taiwanul.

Persistă o întrebare neliniştitoare: oare oamenii politici din ţările democrate îşi dau seama ce ar însemna o invazie a Taiwanului şi una a Coreei de Sud, în paralel cu războaiele deja existente, între Rusia şi Ucraina şi Israel şi, în fond, lumea arabă? Cum le-ar mai putea face faţă Statele Unite ale Americii, oricât de teribilă ar fi forţa tehnologiei sale militare şi, desigur, mai slaba Uniune Europeană, deja fisurată rău în Ungaria şi Slovacia?

Toţi corecţii politic ce respingeau ideea de conflict între civilizaţii ar cam trebui să-şi dea la refăcut convingerile. Dar, sigur, n-o vor face, aşa cum nici comuniştii n-au făcut-o după căderea sistemului într-o parte a Europei.

Poate că n-ar fi rău să mai aruncăm din când în când câte un ochi într-o altă carte, intitulată Ciocnirea civilizaţiilor, de Samuel P. Huntington...